Astăzi este despre EL

 

Blackmagic Cinema Camera65_1_2014-12-14_1511_C0000.mov_snapshot_00.03_[2015.06.25_19.49.16]Astăzi îți vorbesc despre EL. Despre tipul business, tipul la costum, inginerul, arhitectul, tipul ăla de „tip bine”.

Îți sucește mințile pentru că e impunător, demn, serios, dar și misterios, al naibii de sexy în toată eleganța și stilul lui.

Nu am subestimat niciodată puterea de seducție a unui astfel de bărbat pentru că deși ne vine greu să recunoaștem, ne înnebunesc, îi adorăm și îi dorim pentru că sunt irezistibili în seriozitatea lor. Ah, tocmai m-am dat de gol!

Dar apoi mai e cămașa deschisă până la al doilea nasture, suficient cât să îi simți parfumul cu tente de mosc, servieta plină cu toată cariera lui și privirea pătrunzătoare. Vrajă!


Încă nu sunt convinsă că există o zi a bărbatului oficial recunoscută, dar genul ăsta de tipi merită apreciere în fiecare zi.

Elementele care îi diferențiază de restul sunt stilul aparte și bunul gust pe care ei le dețin atât de natural și le valorifică prin fiecare apariție.

Nu știu câți reprezentanți ai sexului puternic îmi citesc articolele, însă ăsta-i despre voi!



Genți și accesorii pentru el

Am descoperit recent prin intermediul iubitului meu, pe Facebook, pagina Genți & Accesorii. Am găsit aici produse care pe lângă faptul că sunt extrem de plăcute ochiului, sunt foarte calitative dar și destul de accesibile ca preț (130-200 lei). În cunoștință de cauză, pot spune că raportul calitate-preț este corect stabilit.

Servieta reprezentată în imaginile de mai sus, îi aparține iubitului meu și deși nu m-am îndoit niciodată de gusturile lui în materie de vestimentație și accesorii, cu servieta aceasta a reușit să mă surprindă plăcut.

Este o servietă Polo, medie ca și dimensiune, confecționată din piele ecologică. Deși nu este foarte mare, este suficient de încăpătoare și practică. Nuanța de maro închis este foarte verstilă deși dacă nu mă înșel, același model îl găsiți și într-o nuanță mai închisă.

Mânerele, cusăturile și detaliile sunt impecabile. Chiar dacă pielea din care este confecționată este moale, geanta își păstrează forma exact ca în pozele de prezentare.

Modelele sunt variate și suficiente pentru gustul și bugetul fiecăruia.

Așa că, domnule inginer, ce mai aștepți? Aruncă un ochi pe pagină!


Genți & Accesorii

HTB18Ex6HpXXXXbjXFXXq6xXFXXX7

 

Advertisements

2 thoughts on “Astăzi este despre EL

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s