Looks| Toamna e despre veste de poveste

Știți că timpul trece ca vântul și ca gândul când ești ocupat iar asta i se aplică oricui. Inclusiv mie.

Am tot primit mustrări de ici și de colo din cauză că nu am mai scris pe blog și îmi recunosc vina. Am rămas în urmă cu povestirile așa că am să încerc să recuperez pe cât posibil de acum în colo.

De când nu v-am mai scris a trecut și #BeautySwapByBeautyBarometer ediția a 3-a despre care urmează să vă povestesc a.s.a.p.


_MG_1883


_MG_1887Vestele au fost și sunt în continuare piese de bază în ținutele de toamnă. Fie că sunt sport, casual sau elegante, ele sunt cele care completează o ținută atunci când „parcă lipsește ceva!”.

Știu că multe dintre cititoarele mele au cel puțin o vestă în garderobă și îi recunosc utilitatea ori de câte ori vremea oscilează între cald și rece.


_MG_1886


_MG_1884Știți deja că imprimeurile geometrice sunt printre favoritele mele iar ținuta în cauză mă duce cu gândul la Vestul Sălbatic. Franjurii, numărătoarea inversă și duelul!


_MG_1885


Până să fac ședința foto pentru fancyfashion.ro și să îmbrac diverse ținute aș fi crezut că stilul meu este unul foarte bine stabilit însă m-am înșelat. Cred că stilul este foarte ușor de modificat dar mai presus de toate, diversificat atunci când ești deschis la sugestii și la schimbare. Dar pentru asta, trebuie să mă urmăriți în continuare!


cropped-cropped-alxb1.png

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s