Roșul lui Crăciun

c (11)

RO:

Luminițe, globulețe, brăduți și reclame tematice au împânzit capitala încă din noiembrie. Cred că Bucureștii sunt mai drăguți așa, deși trebuie să recunosc că în anii trecuți elementele decorative erau ceva mai spectaculoase. Colindele se aud în orice parc, magazin sau cafenea. Nu mă deranjează! Ba chiar îmi dau un vibe pozitiv, cum îmi place mie să numesc starea aceea de bucurie și nerăbdare. Pentru mine, Craciunul nu a însemnat niciodată doar un schimb de cadouri cu cei dragi, ci timp petrecut cu aceștia. Nu am să încep să conturez tabloul unei mese festive pentru că sunt orice numai gurmandă nu. Așa că voi lăsa asta în seama profesioniștilor.


Ei bine, m-am gândit să vă prezint câteva produse pe care eu plănuiesc să le folosesc anul acesta de sărbători. Așadar, ieri am pus la cale o ședință foto total neprofesionistă în dormitorul meu. Nu că mă laud însă eu zic că ceva, ceva tot a ieșit.

c (14)

Nu știu voi, dar eu când mă gândesc la Crăciun, mintea mea este învăluită de două culori: roșu și auriu. Am făcut o selecție a câtorva produse cosmetice cât și a unor piese vestimentare pe care eu le găsesc potrivite acestei perioade.

Rujul roșu a fost, este și va fi întotdeauna printre favoritele mele. Este elegant și în același timp reprezintă o pată de culoare necesară oricărei ținute. Fie ea de zi ori de seară. Așa că am ales un ruj roșu, simplu Oriflame. Este mat și rezită pe buze în jur de două ore. Un strat de pudră deasupra îl poate face să reziste chiar mai mult.

Un alt produs propus, este mascara Very me fat lash tot de la Oriflame, doar v-am spus că sunt fan Oriflame! Spre deosebire de mascara din gama The ONE, aceasta încarcă genele mai mult însă nu într-un mod inestetic. Nu este rezistentă la apă însă nu prea are importanță lucrul acesta mai ales dacă vom petrece Crăciunul acasă cu familia.

Flormar dip liner, este un tuș negru foarte bun, l-am cumpărat acum o lună la prețul de 20 lei și este ușor de aplicat, chiar și cu două mâini stângi ca ale mele tot reușești să creezi un look cat eyes corect. Sunt de părere că împreună cu rujul roșu este un machiaj complet și foarte elegant.

Bineînțeles că nu vrem să uităm de manichiură, așa că eu am ales oja roșie OPI pe care am câștigat-o cu ceva timp în urmă la un concurs despre are v-am tot povestit.

Ținuta pe care eu am ales-o se potrivește mai mult unei petreceri în seara de Crăciun, bănuiesc că avem printre noi și câteva petrecărețe. Este o rochie cu spatele gol de la CLUBCOUTURE. Nu mă pricep prea bine la materiale însă acesta este un material destul de greu, așa că rochia pică foarte bine chiar și pe slăbănoage ca mine.

Sper că v-ați pregătit listele cu dorințe pentru Moș Crăciun!

signature


c (1) c (10) c (12) c (13) c (15) c (16) c (17) c (18) c (19) c (20) c (21)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s