Interviu cu o mămică tânără

RO:

Este o fată extrem de frumoasă, inteligentă şi….este mămică! În urmă cu două săptamâni am luat legătura cu ea pentru a-i propune realizarea unui interviu. Am fost plăcut surprinsă atunci când a fost de acord să îi folosesc numele real, argumentând ferm că nu are motive să îşi ascundă identitatea. Şi am fost de aceeaşi părere cu ea. Bihoiu Elisa, are 19 ani şi este elevă în clasa a 11-a la un liceu din Capitală. Pe data de 25 decembrie 2013, moşul a fost puţin mai generos cu ea. I-a adus cel mai de preţ cadou: o fetiţă superbă şi sănătoasă pe nume Alisia Antonia Ioana. Curioasă din fire, m-am decis să aflu cum este să fi mămică la o vârstă destul de fragedă.

A: Care a fost reacția ta, imediat când ai aflat că urmează sa devii mămică?

E.B: Am fost foarte fericită ,îmi doream acest lucru.

A: Cum s-au scurs cele 9 luni în care ai purtat sarcina?

E.B: Destul de repede până în luna a 7-a, deoarece atunci au început să apară micile dureri după care, în luna a 8-a şi a 9-a abia mai reuşeam să merg.

A: Care a fost primul gând, primul sentiment atunci când ți-ai văzut fetița pentru prima dată?

E.B: A fost cea mai mare bucurie pe care o poate trăi o femeie în toată viaţa ei. Nu îmi venea să cred că este fetiţa mea, copilaşul meu. Primul gând a fost: “Voi face tot ce îmi stă în putere ca tu să ai tot ce e mai bun din lume, şi voi avea grijă de tine toată viaţa mea ca tu să nu faci greşelile pe care le-am facut eu!”

A: Care a fost cel mai greu moment prin care ai trecut de-a lungul acestei perioade?

E.B: Nu există un moment anume. De când am ramas însărcinată până în luna a 6-a, totul a decurs bine. Însă apoi, au început să se înrăutăţească lucrurile. De ce ? Faptul că urma să devenim parinţi îl speria pe fostul meu iubit. Nu era nici pregătit, nu avea nici un loc de muncă stabil, nu făcea nimic, dar cu toate acestea, el tot dorea să îşi atribuie titlul de tată. Eu nu acceptam asta. Bineînţeles, au început certurile, bătăile, începusem să ne îndepărtăm unul de celălalt, până am pus capăt acestei relaţii care nu ducea nicăieri. Am ales să nu trăiesc cu un bărbat care nu mă respectă, nu mă iubeşte mă înşeală, mă minte şi mă băte. Nu doream un asemenea tată pentru copilul meu. Şi nu îmi pare rău. A fost greu într-adevăr, şi înainte să nasc cât şi după. Înainte, pentru că eram într-o perioadă în care aveam mare nevoie de sprijin, de ajutor, de forţă. După ce am născut, mi-a fost greu până m-am acomodat cu ideea că sunt mamică, de fapt, mămică singură, fără un sprijin bărbătesc lângă mine, şi că trebuie să fiu puternică pentru fetiţa mea, să am grijă de ea şi să o pot creşte fără ca ea să sufere. Am avut noroc cu mama, şi îi mulţumesc din suflet că a fost şi este lângă mine şi mă ajută. Fără ea, eram un om pierdut şi riscam să înnebunesc.

A: Știu sigur că au existat guri rele care te-au criticat, te-au judecat. Cum ai rezistat și cum rezişti acestor critici?10168001_663036393732438_1612199048269216209_n

E. B: Au existat într-adevăr şi poate că încă există dar nu mă interesează ce vorbeşte lumea. Dacă aş asculta toate răutăţile spuse la adresa mea, unde aş ajunge, ce aş face? Nimeni nu mă cunoaşte îndeajuns încât să ştie tot despre mine, ce gândesc, ce simt, ce am simţit si ce am trăit cât am fost împreună cu acest băiat. Toată lumea îmi pune aceeaşi întrebare: “De ce ai facut un copil cu el dacă ştiai ce fel de om este?”. Nu ştiam cum este el, nu ştiam ce facea cât timp nu era cu mine, nu ştiam dacă într-adevăr mă iubeşte, dacă voia să fie cu mine pentru totdeauna. Nu ştiam multe, dar ştiam că îmi doresc un copil, o familie. Am crezut că în sfârşit am găsit omul cu care pot să-mi întemeiez o familie, omul pe care îl iubesc şi mă iubeşte cu adevărat, omul cu care avea să rămân toată viaţa. Nu a fost să fie. Dumnezeu nu a vrut ca eu sa rămân cu el. Şi tot Dumnezeu a fost Acela care a vrut să păstrez copilul, şi a decis că merit să fiu mămică. Cu toate că Dumnezeu ştia ce urma să se întâmple, mi-a dat putere să trec peste obstacole astfel încât să-mi pot creşte fetiţa singură fără tată.

A: Din câte știu, încă te duci la liceu. Ai observat schimbări în comportamentul colegilor tăi sau al prietenilor?

E.B: Da, îmi continui studiile dar nu la zi. Sunt la seral şi sunt mândră că am ales să merg mai departe cu şcoala. În legătură cu colegii şi prietenii, nu văd mari schimbări în comportamentul lor, ba chiar sunt fericită că sunt alături de mine şi mă susţin în ceea ce fac şi mă încurajează cu sfaturi şi gânduri bune. Poate că nu s-au schimbat prea multe nici la mine. Când sunt cu colegii sau prietenii, am acelaşi comportament ca şi până acum. Adică nu fac diferenţe de genul “Eu sunt mamică şi voi sunteţi nişte copii pe lângă mine”. Nu ,nicidecum. Mă comport la fel cu toată lumea. Râd, glumesc, ca oricare alt adolescent dar gândirea mea poate că e diferită. În orice caz, m-am maturizat foarte mult dintr-o dată, dar încerc să nu arăt asta.

A: Bănuiesc că cel mai de încredere sărijin al tău este mama ta. Însă cum a reacționat pentru prima dată când a aflat că ai rămas însărcinată?

E.B: Într-adevăr, mama este lângă mine necondiţionat. Pot să spun oarecum, că nu a fost surprinsă. Prima ei reacţie a fost: “Mă aşteptam”. Adică nu a fost dezamăgită, şi nici nu mi-a interzis să mai vin acasă. Poate că a fost dezamagită de alegerea pe care am facut-o în ceea ce priveşte tatăl copilului. Şi da, mi-a zis că a fost prea devreme pentru asta, că sunt în floarea vârstei şi creşterea unui copil este o responsabilitate imensă. Ţi se schimbă toată viaţa odată cu venirea unui copil pe lume. Dar cu toate acestea, a fost lângă mine şi m-a ajutat să trec peste perioadele cele mai grele: despărţirea de tatăl fetei şi perioada de după naştere, în care trebuia să mă descurc singură.

A: Ai avut momente în care te-au încercat sentimente de regret că nu te-ai bucurat de copilărie mai mult?

E.B: Sincer, nu prea. Sau poate că sunt unele momente, dar nu le pot numi regrete. Niciodată nu mi-a plăcut să umblu teleleu pe străzi, să-mi pierd nopţile prin cluburi sau lucrurile de acest gen. Întotdeauna am fost o fată la locul ei. Uşor, uşor am început să mă maturizez încă de când aveam vârsta de 15 ani. Încă de pe-atunci voiam o relaţie stabilă, de viitor cu un om care să merite, un om cu care să merg în viitor, să-mi întemeiez o familie. Văd copiii în ziua de azi, fel şi fel. Eu niciodată nu am fost aşa. Am vrut să fiu diferită de restul lumii. Nu sunt perfectă şi ştiu că până la urmă toţi suntem oameni, dar nu toţi suntem la fel. Fiecare are ceva special, fiecare are ceva diferit.

A: În momentul de față, cum decurge o zi obișnuită din viața ta?

E.B: O zi obişnuită din viaţa mea în prezent: Mă trezesc dimineaţa la ora 6:30-7:00. Depinde la ce oră îmi dă deşteptarea fata mea. Stau cu ea în casă până la prânz, după care ieşim afară la plimbare timp de o oră sau două, după care venim acasă şi eu mă pregatesc pentru liceu. Cursurile încep de la ora 17:00, mama ajunge acasă de la servici pe la ora 16:30. Când ajunge ea, plec eu. Stau la liceu până la 19:00-20:00, după care, ori mă duc acasă, ori o sun pe mama şi îi zic că mai rămân jumătate de oră sau o oră afară. Dupa care, ajung acasă.

A: Dacă le-ai putea da un sfat fetelor mai mici sau chiar de varsta ta, care ar fi acesta?

E.B: Sfatul meu ar fi să nu se lase nicio clipă păcălite de un băiat. Să nu pună suflet după prima săptămână de relaţie, să nu îşi pună toată încrederea în acea persoană şi să nu-şi facă planuri de viitor cu persoane de care nu sunt sigure, pentru că tot ele vor avea de suferit. Trebuie să fie deştepte, să fie întotdeauna cu un pas înaintea băieţilor. Să fie puţin hoaţe, să-i testeze pe băieţi, să fie indiferente. Să nu se avânte cu acel “Te iubesc!”. Asta nu este relaţie şi nicidecum iubire. Băieţii din ziua de azi caută un singur lucru, mai ales în rândul adolescenţilor. Ei reuşesc să cucerească fetele, pentru că ele sunt mai sensibile, mai credule şi pică uşor în plasă. Ei nu au nimic de pierdut, ba chiar de câştigat: ”Ahh, încă una pe lista mea!”. Trebuie să fie foarte atente cu cine leagă prietenii, cui povestesc anumite lucruri, cu cine vor să aibă o relaţie. Pentru că, aşa cum am mai spus, fetele sunt mai sensibile şi se păcălesc foarte uşor.

A: Cu siguranță mai sunt fete care sunt în situația ta, ce le sfătuieşti, cum le poți încuraja?

E.B: Da ,chiar de curând am aflat că o fostă colegă de liceu este în aceeaşi situaţie. Nu pot să-i spun decât că îmi pare rău că s-a întâmplat aşa, o sfătuiesc să nu se consume, mai ales pe perioada sarcinii să încerce să fie calmă, să nu plângă, să nu aibă nicio stare negativă, pentru că totul se transmite copilului. La fel şi după naştere. Copilul preia toate stările tale. Aşa cum eşti tu, aşa va fi şi el. Trebuie să fie liniştite, să nu plângă, să nu sufere. Să aibă ambiţie, să se gândească la faptul că nu s-a terminat lumea, că pot trece peste şi să fie puternice. Totul pleacă din interiorul lor. Singure se pot controla.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s